Dragoman & Asociatii

Sapiens omnia agit cum consilio

DAREA IN PLATA

 

– sau cum bunele intentii nu sunt cateodata suficiente –

Dupa o indelungata si inversunata batalie, legea darii in plata a fost adoptata de Parlament, promulgata de Presedinte si publicata in Monitorul Oficial. Batalia a fost deci castigata de cei care au promovat si de cei care au sustinut aceasta lege.

Se pare insa ca nu si razboiul, intrucat aplicarea in practica a legii pare sa nu fie atat de simpla si nici la indemana tuturor celor care si-ar putea dori acest lucru. De ce? In principal din cauza costurilor aferente (chiar daca Guvernul scuteste aceste operatiuni de plata impozitului aferent, iar notarii au redus onorariile notariale la jumatate), dar si a complicatiilor procedurale care se pot produce ca urmare a pozitiei bancilor pe parcursul procedurilor.

De asemenea, unele banci au adus la cunostinta publica modul in care vor aplica aceasta procedura, avand grija sa sublinieze aspectele care nu vor face foarte facila parcurgerea acesteia pentru clienti. Astfel, este subliniat faptul ca la incheierea contractului de dare in plata, in aceeasi zi, clientul trebuie sa predea imobilul bancii, cu plata tuturor utilitatilor si taxelor/impozitelor locale la zi, si eliberat de bunurile mobile personale ale clientului.  De asemenea, sunt informati clientii ca toate costurile aferente acestei proceduri vor trebui sa fie suportate de catre client.

Nu in ultimul rand, persoanele fizice care vor dori sa faca aplicarea procedurii de dare in plata trebuie sa stie ca, fara o aplicare riguroasa a acesteia, pot aparea situatii care sa aiba efecte contrare, fie sa atraga majorarea obligatiilor lor fata de banca sau chiar blocarea posibilitatii de a apela la darea in plata.

Astfel, daca banca nu da curs notificarii unui debitor, neprezentandu-se la locul/data notificata in vederea semnarii actelor de dare in plata, la expirarea termenului de 30 de zile de la notificare, clientul ar trebui sa ceara de indata instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmit

dreptul de proprietate către creditor. Legea prevede ca doar in interiorul acelei perioade de 30 de zile, se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia, îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia.

De asemenea, legea prevede ca până la soluţionarea definitivă a cererii in instanta (mentionata mai sus) se menţine suspendarea oricărei plăţi către creditor, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului. Prin urmare, intre data expirarii termenului de 30 de zile de la notificare si data introducerii cererii in instanta, nu opereaza suspendarea platilor catre creditor si nici a procedurilor judiciare impotriva debitorului.

Intr-o alta situatie posibila, daca in urma primirii notificarii, banca contesta conditiile de admisibilitate si castiga definitiv in instanta, este posibil ca respectivul client sa nu mai poata parcurge procedura darii in plata vreodata pentru acel credit. Prin urmare, inca de la formularea notificarii trebuie manifestata o grija deosebita cu privire la respectarea prevederilor legale cu privire la procedura darii in plata. Nu trebuie tratata superficial nici apararea in cursul procedurii judiciare de contestare a conditiilor de admisibilitate de catre banca.

Astfel, asa cum am aratat, razboiul se poate prelungi pentru debitori, putandu-ne astepta ca bancile sa apeleze la demersurile pe care legea darii in plata le prevede, cum ar fi sa conteste indeplinirea conditiilor de admisibilitate a procedurii si/sau pur si simplu sa nu dea curs notificarii debitorului neprezentandu-se la locul/data notificata in vederea semnarii actelor de dare in plata. De aceea, abordarea cu rigurozitate a procedurii darii in plata, inca de la demararea si pe tot parcursul ei, va avea ca scop parcurgerea sa cat mai rapida si cu cheltuieli minime.

Contact pentru mai multe informatii:

SCA DRAGOMAN SI ASOCIATII
2nd floor, 59 Dr. Iacob Felix Street,
Sector 1, Bucharest
Phone: +40 21 307 29 36
Fax: +40 21 307 29 35