Dragoman & Asociatii

Sapiens omnia agit cum consilio

Despre noi

Suntem o firma de avocatura infiintata in anul 1999, care a devenit societate profesionala de avocati in anul 2005, fiind membra a Baroului Bucuresti. Avocatii nostri asociati au o vechime totala in domeniul juridic de peste 35 de ani.

In opinia noastra, fiecare client merita cele mai bune servicii juridice, atat din punct de vedere al nivelului profesional al acestora, cat si al utilitatii si promptitudinii.

Principiile care ne-au ghidat de-a lungul timpului sunt loialitatea fata de client si diligenta, responsabilitatea si perseverenta in solutionarea problemelor acestora. De asemenea, pastrarea confidentialitatii informatiilor care ne sunt incredintate de client, reprezinta o prioritate pentru noi.

 

Noi consideram ca sunt unele aspecte care ne caracterizeaza in mod particular, si anume:

- Ne punem in “pantofii” clientului - prin asta intelegem ca incercam de fiecare data sa solutionam problema juridica care ni se prezinta ca si cum ar fi a noastra;

- NU avem o abordare pur teoretica, ci o abordare pragmatica, in interesul clientului

- incercam de fiecare data sa cream cea mai potrivita abordare pentru solutionarea problemelor clientului, luand in considerare intreaga complexitate a situatiei, atat din punct de vedere al circumstantelor concrete si a finalitatii dorite, cat si a conditiilor de timp si costuri cat mai reduse pentru client;

- Intotdeauna, avem o relatie sincera si onesta cu clientul - intotdeauna vom avea grija sa comunicam eventualele riscuri ale demersului dorit de client, precum si eventualele sanse de esec sau eventualele piedici intampinate pe parcurs, in vederea informarii corecte si complete a clientului;

 

- Suntem creativi - asta nu inseamna ca vom aborda solutii in afara sau cu eludarea legii, ci ca incercam intotdeauna sa gasim macar o solutie fezabila chiar si acolo unde nu pare ca exista vreuna, sau solutii noi unor probleme vechi;

- Avem obisnuinta solutionarii unor probleme intr-un mediu multidisciplinar - credem cu tarie ca opinia unui avocat are mari sanse sa nu fie utila clientului cata vreme nu ia in considerare toate aspectele implicate, de orice natura ar fi acestea (i.e. tehnica, contabila, fiscala, etc.) si cata vreme nu este emisa ca urmare si a consultarii cu alti profesionisti, cu expertiza si calificare in domeniile respective (i.e. contabili, ingineri, etc.).